Jos

18 octombrie 2013

Linia laterală

Linia laterală


Exercitarea pipăitului de către peşti se face prin intermediul unui şir întreg de corpusculi nervoşi, aflaţi în piele, distribuiţi pe cap, mustăţi, buze, cavitatea bucală, laturile corpului şi marginile înotătoarelor.
Că există acest simţ al pipăitului ne-o dovedeşte faptul că ştiuca morfoleşte şi întoarce în gură prada pentru a o orienta cu capul înainte şi apoi o înghite. Somnul atins pe buze sau în regiunea gurii, dă naştere la nişte reflexe, care îi ajută la împingerea hranei spre esofag.
După Evans Cyprinidele ar pipăi totul cu gura, folosindu-se în identificarea hranei de mustăţi, buze şi cerul gurii. 
Crapul "râmând" şi "sorbind" hrana "scuipă" imediat părţile care nu-i convin (nisip, mâl).
Spre deosebire de vertebratele terestre peştii au simţuri suplimentare. Linia laterală formează un simţ complex şi adaptat vieţii de apă. Compensând simţurile văzului şi auzului, linia laterală poate fi considerată ca cel mai important organ de simţ al peştilor. Prin intermediul ei peştii înregistrează tot ce se petrece în jurul lor, putând stabili direcţia, distanţa, presiunea, intensitatea ca şi locul de unde îi vin impresiile. Ea înregistrează orice mişcare produsă în apă, orice undă vibratorie provocată de curenţi, căderi de apă, trecerea prin apropiere a unui corp străin, etc.
Rolul liniei laterale este şi de menţinere a echilibrului, lucru dovedit prin extirparea înotătoarelor perechi. Peştele se menţine în echilibru atâta timp cât linia laterală este prezentă. Wimder a dovedit că prin orbirea experimentală unele specii de peşti sunt în stare să apuce prada, ce trece pe alături, bine, lucru ce nu se întâmplă dacă linia laterală lipseşte. O ştiucă orbită percepe, nu numai existenţa unui peşte viu, dar ocoleşte şi o sticlă aşezată în acvariu.
Cârdurile de peşti se pot menţine numai cu ajutorul liniei laterale care percepe curenţii determinaţi de deplasarea peştelui vecin. 
Migraţiile peştilor pot fi efectuate numai graţie liniei laterale care înregistrează prezenţa curenţilor.
Locurile nupţiale ale unor peşti, înainte de depunerea produselor sexuale, sunt influenţate de linia laterală. Variaţia liniei laterale este multiplă.
De obicei porneşte de la cap pe tot întinsul corpului. La unii peşti, în special la peştii răpitori, se află pe cap, în linii nenumărate. La alţii ocupă numai o porţiune pe corp sau se află distribuită sinuos (săbiuţa) sau dublă, triplă sau greu de observat.