Jos

24 octombrie 2013

Dispozitive glandulare de protecţie

Dispozitive glandulare de protecţie


Aproape toţi amfibienii posedă glande speciale, răspândite pe întreg corpul, sau, ca la bufonide (broaşte râioase) şi salamandre, îngrămădite ca nişte umflături, de ambele părţi ale gâtului. 
Secreţiile glandelor au un miros pătrunzător, de usturoi. În dermă se găsesc glande care secretă mucusul; ele sunt răspândite pe tot corpul. 
Secreţia acestor glande este mai însemnată la bufonide şi salamandre şi poate fi intensificată oricând prin excitarea tegumentului. 
La broaştele (Rana) se găsesc glande mai mari, cu venin, în protuberanţele sau negii de pe spate, în cutele tegumentare dorsale, iar la broaştele râioase şi salamandre, în dreptul glandelor parotoide vizibile înapoia ochilor şi a urechilor. 
Secreţia glandelor cu venin acţionează asupra altor animale mici, afectând sistemul nervos central sau provocând convulsii. 
Veninul uscat al broaştelor râioase era întrebuinţat încă din antichitate contra hemoragiilor, a plăgilor şi a erupţiilor pielii. 
În China se practică şi azi această terapie, întrebuiţându-se veninul uscat al speciei Bufo gargarizans. Veninul broaştelor a mai fost întrebuinţa pentru otrăvirea săgeţilor sau în scopuri criminale. 
Toxicitatea acestui venin este atât de mare, încât pielea unei broaşte râioase, de curând sacrificată, aplicată pe pielea rasă a unui câine, îi produce o intoxicaţie mortală. Totodată, acţiunea curativă a veninului de broască râioasă a constituit o bază în dezvoltarea medicinei homeopatice. 
Omul simte o iritaţie neplăcută, dacă la prinderea unei broaşte sau brotăcel, lichidul format din mucus şi sereţiile glandelor cu venin vine în contact cu ochii. Veninul broaştelor râioase cuprinde pe de o parte amine şi pe de alta gume digitalice. 
Dintre amine s-au izolat: bufotenina, bufotenidina, dihidrobufotenina şi bufotionina. Prima, care este cea mai abundentă, se găseşte în ciupercile otrăvitoare. 
Gumele digitalice, care dau toxicitate veninului, sunt apropiate de unele glucozide de la plante ca Seila maritima, plantă toxică ce se foloseşte la otrăvirea şobolanilor. 
Veninul amfibienilor produce tulburări cardiace importante, cu aritmie şi moartea prin oprirea inimii în sistolă. 
Există, însă, animale care sunt rezistente la veninul broaştelor; de pildă berzele, care sunt mari consumatoare de broaşte, nu suferă de pe urma toxicităţii veninului.